Pe valea al-Aqiq ne-am adunat,

noi și cele cu ochii negri

Ce crezi despre Nebunul Laylei?

El a suferit doar o fărâmă din această nebunie

O, ochii mei, cum m-au istovit,

Și o, pleoapele mele, cum m-au părăsit

O, inimioara mea, ai răbdare,

Față de cei care s-au despărțit de mine

M-am despărțit de ei într-o zi de luni,

Până marți dimineața, eram pustiit fără ei

Sunt nobili stăpâni care m-au lăsat în urmă,

vărsând lacrimi de sânge din ochii mei

Am plâns până când și păsările,

De pe ramuri, au prins milă de mine

Pe Dumnezeu, de voi muri de dor,

Spălați-mă cu propriile-mi lacrimi

Jeluiți-mă și spuneți:

„Aici zace cel ucis de acei ochi.”

Încă mai zăboveam pe lângă cămilele de povară,

Rugându-mă: „Pe Dumnezeu, purtați-mă

Spre lăcașurile neamului meu!”

Ei au plecat fără să-și ia rămas bun

Mergi, o, solul meu, la ei,

Grăbește-te și sărută-le mâinile

Transmite-le salutul meu,

Poate că mă vor primi

Solul a venit la mine zâmbind,

Și a spus: „Bucură-te, căci împăcarea este a ta!

Legătura pâinii și a sării dintre voi rămâne,

Ei mi-au promis că te vei reuni cu ei”