Este amintirea vecinilor din Dhu Salam

Cea care ți-a lăsat ochii atât de roșii de lacrimi?

Sau este vântul care suflă din direcția Kāẓima

Și fulgerul care strălucește în noaptea neagră de pe Muntele Iḍam?

Ce este cu ochii tăi, că atunci când le spui să se oprească,

Ei doar plâng mai mult? Și inima ta – când încerci să o trezești, devine doar mai confuză

Oare cel îndrăgostit crede că iubirea sa poate fi ascunsă

Între lacrimi curgătoare și o inimă arzătoare?

Dacă nu ar fi iubirea, lacrimile tale nu ar curge peste urmele lăsate de cel iubit,

Nici nu ai fi fără somn amintindu-ți de salcie și de munte

Deci cum poți nega această iubire când martori sinceri

precum lacrimile și aspectul slăbit au mărturisit împotriva ta?

Agonia iubirii a inscripționat două linii de lacrimi și durere

Pe obrajii tăi, palizi ca bahār și roșii ca canam

Da, o viziune a celui pe care îl iubesc mi-a venit noaptea, și nu am putut dormi,

Oh, cum iubirea împiedică gustarea plăcerii cu suferința sa!

O, tu care mă mustri pentru această iubire pură, acceptă-mi scuza.

Dacă ai fi cu adevărat drept, nu m-ai mustra deloc

Fie să fii scutit de o stare ca a mea! Secretul meu nu poate fi ascuns

De detractorii mei, nici nu va exista vreodată un sfârșit al bolii mele

Mi-ai dat un sfat sincer, dar nu l-am auzit,

Îndrăgostitul este destul de surd la cei care îl învinovățesc

Chiar am suspectat sfatul propriilor mele fire de păr cărunte care mă mustrau,

Când știam că sfatul bătrâneții și al părului cărunt este deasupra suspiciunii