Întrebați-mi inima, întrebați-o, căci ea vă va vesti

Despre mine când lipsiți, căci în ea este prezența voastră

O, luni pline a căror arătare a luminat universul!

De n-ar fi fost mângâierea inimii mele când vă pomenesc

Și punerea palmei mele peste ea, ar fi înnebunit de dor

Dacă lacrimile mele s-ar amesteca cu mările lumii, le-ar îneca

Din ochiul pe care dogoarea focului dorului l-a lăsat fără somn

Iar patima mi-a sfâșiat lăuntrul și l-a risipit

De-ar apropia focul de inima mea, ea l-ar arde

Ați auzit vreodată de o inimă care a mistuit focul?